Aseara am vazut meciul in Trafalgar Pub. Romani si englezi, reuniti in fata unui panou alb pe care era proiectat meciul. Steaua a pierdut rusinos. Iar Middlesbrough a jucat ca o echipa mare si a recuperat un handicap enorm, exact ca in meciul cu Basel, cu acelasi Macarone in forma maxima.
Nu asta m-a scarbit. Ci un fan dinamovist, care statea alaturi de noi. Si care a injurat Steaua incontinuu si i-a incurajat incontinuu pe Boro, alaturi de ceilalti englezi.
Nu pot sa nu compar ce am vazut aseara cu o scena din urma cu 4 ani. Eram in Copenhaga, intr-un Irish Pub si tocmai vizionasem finala Campionatului Mondial, meciul spectaculos dintre Brazilia si Germaniam intr-o atmosfera extraordinara – cu brazilience dansand pe mese si nemti impregnati cu bere care isi incurajau favoritele.
Scena din final m-a emotionat pana la lacrimi (nu cred ca e o rusine ca un barbat sa recunoasca ca poate plange) – inainte de a primi Cupa, in cerc, in jurul centrului stadionului, brazilienii stateau in genunchi si se rugau/ multumeau lui Jesus in jurul unui steag enorm. Fiecare dintre ei era infasurat in steagul Braziliei. In momentul ala, toti respirau prin toti porii BRAZILIA. Am simtit in acele cateva minute mai multa constiinta nationala decat oricand in viata.
Mi-e scarba de dinamovistul ala de aseara. Si sper ca drumurile noastre se vor mai intalni.