Barfe, smenuri, susanele in .ro
Cand am inceput sa scriu postul asta, vroiam sa zic ca nu am mai scris de foarte mult timp, “de rau”, despre un competitor. Am stat si am verificat toata arhiva blogului, incepand cu februarie 2005, iar concluzia este una singura: pana acum, nu am zis, niciodata, nimic ce poate fi interpretat macar a fi negativ, despre un competitor.
Din doua motive:
1. Noi credem ca e mai bine sa ne vedem de treaba noastra. Si sa ne-o facem cat mai bine, fara sa ne uitam in ograda vecinilor. Asta macar inca 4-5 ani, cand marginile de crestere din industria de online se vor fi aplatizat destul de mult si challenge-ul competitiei va deveni din ce in ce mai presant.
2. In momentul in care critici magariile care se intampla, nu faci altceva decat sa le aduci “la vedere” - si, pe termen lung, actioneaza ca un bumerang si impotriva ta, ca player pe o piata pe care se intampla si chestii mai “gri”.
Dar am si eu o limita. Ma rog, limita pe care o avem destul de multi: cea a bunului simt. Dar poate ca si aici e nevoie de initiative, care sa aduca rezultate.
Azi a inceput o discutie al naibii de interesanta pe blogul lui Marius. Despre “furtul de audienta” si despre modul in care Val va vinde audienta feminina premium a Feminis.ro, care creste pe zi ce trece precum altii in ani (10) — asa se explica probabil si targetul de 400,000 utilizatori / saptamana, in primele 3 luni (!).
Inteleg ca atunci cand esti cu spatele la zid, cand cele mai importante site-uri din portofoliu iti pleaca (gsp, eva), cand esti nevoit sa le inlocuiesti cu altele, well, nu tocmai premium… poti sa faci gesturi disperate. Dar si disperarea asta ar trebui sa aiba o limita, mai ales ca vine dupa “alierea” cu un partener serios ca grupul RC.
Bottom line: un lucru stiu sigur - ca in privinta SATI, legea o face piata. Adica Departementul de Internet al BRAT. Si piata are tot interesul ca lucrurile sa fie facute din ce in ce mai transparent si mai profesionist. Si pentru ca principiile (spiritul regulamentului) sunt mai presus de “technicalities” (litera regulamentului). Nu de alta, dar nimeni nu cred ca vrea sa se creeze un precedent periculos… Si, in plus, s-a investit mult prea mult in studiul SATI si asteptarile de la el sunt prea mari, pentru a-i risca compromiterea.
PS: apropo de “servicii de astrologie” - accesati linkul asta: http://www.eastrolog.ro/horoscop-zilnic/horoscop-leu.php si dati click pe “Horoscop Leu Maine” - s-ar putea sa aveti o surpriza daca vedeti pe ce site ati ajuns.
PPS: (c) pentru prima parte a titlului apartine, 110%, Academiei Catavencu - cel mai tare saptamanal din Romania
[...] toata lumea discuta despre traficul feminis, adus din eastrolog. eAstrolog “doneaza” de mult timp unici si urca siteuri, peste noapte, cu zeci si sute de mii de unici. Nu numai la feminis, acum. Si asta e doar una mica din online-ul romanesc. Dati-mi voie sa cred, in continuare, ca exceptand toate astea, exista oameni care pun suflet in ceea ce fac. Va multumesc. [...]
Este pentru prima oara cand scriu pe un blog. Insa cred ca trebuie sa aprob si eu initiativa subtila a lui Mihai care sper ca va marca inceputul “purificarii” acestei piete. Pe langa cele de mai sus as vrea doar sa mai adaug un singur lucru: Agentiile de media ar trebuii sa fie primi actori din piata care sa penalizeze dur astfel de fapte. Ei sunt cei care gestioneaza bugetele celor mai mari clienti, consumatori de publicitate online si tot ei au oameni foarte bine pregatiti care inteleg ce inseamna “furtul de audienta” semnalat de Marius. Sunt sigur ca toti au inteles exact fenomenul si vor elimina din viitoarele lor planuri site-uri precum “www.feminis.ro”.
vali, nu e vorba de o initiativa, cu atat mai putin de una “subtila”. pur si simplu sunt lucruri care NU ar trebui sa se intample.
[...] sunt 3, Marius Pahomi, Mihai Seceleanu si Dragos Roua, toti 3 acuzandu-l pe Val Voicu de smenuri, furt, facatura etc, etc sarind ca din gura de sarpe cand Val a decis sa introduca eAstrolog.ro sub Feminis.ro in SATI. Hotul, hotie, golanie, incalificabil, ma uit si nu mai pot de ras. Mai mult, Dragos, ca membru in comisia tehnica SATI, se pronunta asupra cazului inainte ca Brat sa aibe un punct de vedere oficial, punct de vedere, pe care, normal, il vor decide membrii Brat. Ce vad eu: [...]
ce penibila e faza… cu linkul catre egirl de astrolog, in conditiile in care cica sunt sub umbrela feminis.. in ce hal s-a ajuns…
bunul simt chiar nu mai conteaza se pare… of of
[...] Diferite reactii si unghiuri mijto de abordare, la Sorin si Orlando plus Dragos Roua sau Mihai Seceleanu. [...]
[...] Pe diverse bloguri s-a nascut o discutie pornind de la asta, Mihai Seceleanu si altii acuzand AdEvolution de intentii rele, Orlando luandu-le apararea pana la proba contrarie. [...]
[...] "Piata" a reactionat destul de repede si a sanctionat sau (dupa caz) aprobat afirmatiile lui Marius si astfel s-a ajuns la un schimb de replici destul de dure si cu o frecventa demna de retinut. Din cate am observat exista doi poli care se contreaza in toata treaba asta: Pahomi (plus sustinatorii sai) pe de o parte si Val + Orlando (plus sustinatorii lor) pe de alta parte. [...]
Mihai, Vali … eu unu apreciez pozitiile voastre insa faptul ca a trebuit sa va reinventati … Mihai sa scrie prima data de rautatile concurentei, iar Vali primul comentariu pe un blog … nu-i neaparat un semn de bine.
Hai sa incepem de la linkul catre regulament, sa-l gasim si pe cel de proceduri si sa vedem care-i problema si ce trebuie facut ceva pt a concretiza declaratiile de bune intentii.
PS: Vali, eu unu nu penalizez si nici nu premiez … doar incerc sa-mi fac bine jobul si daca te uiti cu atentie pe siteuri cred ca nici eu nici alti confrati … nu eram prea aproape de pericolul de care “violent” ne avertizeaza Marius.
Cristi: Nu ma tem ca oameni ca tine sau ca multi altii din alte agentii mari pot cadea in astfel de, sa le spunem, “capcane”. Insa sunt multi alti advertiseri care ar putea. Spre in final ca nimeni sa nu piarda…
@iulian: in general, nu aprob comentarii anonime - pt ca de obicei sunt caracterizate de atacuri la persoana; si anonimatul nu este o forma de responsabilizare eficienta, chiar daca ai putea si dovedi declaratiile in cauza.
@cristi: am urmarit posturile tale de la marius si orlando — de fff mult bun simt toate observatiile, cu cateva exceptii:
1. ca si vali, nu cred ca TOTI clientii sunt la curent cu TOT ceea ce se intampla in online; si e rolul nostru, individual si prin organismele pietei, sa educam;
2. nu cred ca ceva de genul asta se poate rezolva in spatiul public - DAR nici nu cred ca a cautat cineva o cale de rezolvare aici - comisia tehnica a DI BRAT va analiza situatia si va veni cu o recomandare, care la randul ei (indiferent care va fi aceea) va fi supusa aprobarii / respingerii AGA DI BRAT (adica TUTUROR reprezentantilor pietei - agentii de media, regii, publisheri).
3. cred insa ca e important ca acest issue, cu aspectele si influentele lui pozitive / negative, trebuie sa fie intors pe toate fetele, a.i. toata lumea sa fie in cunostinta de cauza - si din perspectiva asta dezbaterea care are loc la momentul de vata nu poate fi decat benefica.
sunteti atat de draguti
si simpatici, da. nici nu ai spune ca de fapt se discuta practic de furtul milioanelor de dolari din advertisingul romanesc :)))
mihai:
1. nici eu nu-s convins ca-s toti, dar stiu sigur ca fiecare incearca sa obtina rezultate si ca raspunde de modul in care “presteaza” serviciul pt care e platit.
Faptul ca un “Petrica” striga “LUPUL” pt ca l-a vazut sau s-a gandit ca poate sa apara … nu e chiar cea mai eficienta forma de “educatie”. In plus nu-s convins ca “cel care trebuie educat” o sa distinga cand si din ce tufis vine lupul … si cred ca pentru a nu o lua la fuga “ca sunt lupi” cineva “autorizat” trebuie sa-i spuna: fie ca nu-s lupi fie ca s-au luat masuri si nu o sa mai fie.
2. corect. Iar presiunea publica inainte de incercarea de a rezolva lucrurile mie imi suna a forta nu a argumente. Exista niste proceduri votate si … e posibil ca ele sa trebuiasca sa fie adaptate tinand cont de “formele de manifestare” intalnite pe teren. dar din respect pt partenerii din proiect … e firesc ca ele sa fie expuse in cadrul proiectului.
3. exista grupuri de discutie, mailuri, conferinte pe mess, telefoane sali de conferinta.
De ce trebuie sa se faca asta invocand “interesul general al utilizatorului” (tot nu m-am prins care e ala) si plecand de la premisa de furt (nici cu asta nu m-am lamurit) ? Poate ma lamuresti tu care-i beneficiu … dar te rog pe privat.
vali: ca researcher … inteleg tipul asta de atitudine. Personal insa nu’s foarte incantat de mesaje gen “acest pahar poate contine bauturi fierbinti” … si cred ca daca la intrarea unei cladiri scrii mare “Aici se pot comite crime” desi ipotetic poti proteja “pe cei mai slabi de inger” nu cred ca pentru “toti” e un mesaj functional … mai ales cand exista mijloace de protectie la indemana.
[...] reactii la Orlando, Mihai, Dragos Roua, Sorin, Zoso, Robi, Vivi, Gabi Boaca si multi altii. [...]
[...] Incepem cu rece ca sa trecem repede peste. S-a starnit furtuna in blogosfera pe tema feminis.ro, eastrolog.ro, egirl.ro, Val si Orlando intr-o barca, justitiari si revoltati in alta, ghiulele aruncate dintr-o parte in alta si 2-3 in apa dintre barci, care incearca sa mentina in limitele constructivului o discutie ce se afla in pericolul de a degenera (daca nu s-a intamplat deja asta) intr-o binecunoscuta lupta intre orgolii. Pornita de la Marius, raspandita la Orlando, Mihai, Doru, Vivi, Bogdan, Gabi si multi altii, discutia a avut parte de o expunere suficient de mare si nu cred ca e cazul sa mai scriu si eu un post in care sa-mi exprim indignarea, revolta etc. Nu, nu sunt de acord cu astfel de practici, nu consider ca sunt corecte, dar nici nu cred ca este cazul ca exprimarea dezacordului sa aiba iz de revolta si batalii personale fara nici o legatura cu subiectul. Vreau sa cred ca avem o piata suficient de matura incat sa sanctioneze din proprie initiativa practicile “neortodoxe”. Si sunt convinsa ca tehnicalitatile vor fi rezolvate cu succes de comisia tehnica BRAT si de cei de la trafic.ro, iar SATI probabil va aduce mai multa lumina cand vom avea demograficele site-urilor inculpate. [...]
uite unde erau milioanele alea de nu le gaseam eu!
mihai daca este probleme cu baietii eu sun sa stii…
Pana una alta, trafic.ro ar trebui sa se autosesizeze pentru ca este o incalcare clara a pricipiilor de functionare.
Nu de alta, dar daca lasa lucrurile asa ar putea sa incurajeze si alte genuri de comportamente similare care ar duce in final la compromiterea totala a trafic.ro (care si asa are probleme de credibilitate)
[...] eastrolog feminis, pentru femeia 2.0? Cu patalamaua de la Google pe care inca nu s-a uscat cerneala, Pahomi face practica in Romania si acuza editorii feminis de practici neortodoxe odata cu integrarea audientei eastrolog si ca “fura audienta”. Chiar si unul dintre cei mai cuminti oameni in scandalurile de pe Internet, Mihai Seceleanu cedeaza si spune apasat cateva lucruri care sunt sigur intr-un post in care spune de la sine ca a stat vreo 10 -15 minute pe subiect. [...]
[...] Totul a pornit de la un post al lui Marius Pahomi în care îl acuza pe Val de furt de audienţă. Postul a generat 140 comentarii, de la majoritatea oamenilor din online, ceea ce spune multe despre fierberea din jurul subiectului. Nu au întârziat să apară şi reacţiile ulterioare (Orlando îl apără pe Val, Mihai Seceleanu scrie primele rânduri cu ton negativ de când e în online, samd) apoi saga continuă aici, aici şi în multe alte locuri. [...]
[...] a inceput pahomi. a continuat si a luat foc blogosfera : orlando, seceleanu , dragos. [...]
[...] adus aminte că şi şeful ei se dădea virgin şi condamna mizeriile din internetul românesc, şi când [...]
Tags
2009 alegeri analytics antreprenoriat Apple barack obama blogging BRAT bursa colegi concert concurs corporatenews criza economica criza financiara editoriale euro 2008 generala google guy kawasaki interactiv InternetCorp investitii iPhone manowar maria hohan moda online Orange politica powerpoint raport relansare Romania SATI seceleanu.ro sepultura slideshare tolo topul siteurilor din romania trilulilu viral Wall-Street wordpress wsjCategories
Calendar
din piata
Spam Blocked
Archives
Recent Comments
Most Commented